Acasă » ANUNŢURI » Ziua Europeană a Parcurilor – 24 mai 2023

Ziua Europeană a Parcurilor – 24 mai 2023

Ziua Europeană a Parcurilor, sărbătorită anual în data de 24 mai, este o zi specială în care atenția este îndreptată asupra ariilor naturale protejate din Europa dar și asupra naturii de pretutindeni în scopul de a sensibiliza publicul cu privire la  frumuseţile naturale din zonele protejate, precum şi la importanța conservării şi gestionării durabile a ariilor protejate. În anul 2023 evenimentul are tema: „Clădim viitorul pornind de la moștenirea noastră naturală”.

Cu ocazia acestui eveniment din calendarul ecologic, Primăria municipiului Bistrița lansează concursul „Bistrița verde”, devenit o tradiție locală. Ediția de anul acesta a concursului va promova amenajările peisagistice de la case și blocuri de locuințe care pun în valoare biodiversitatea, resursele locale și promovează plantele ornamentale perene.

Concursul se desfăşoară în perioada iunie – septembrie 2023, iar înscrierile se fac începând din data de 6 iunie.

Informații cu privire la concursul „Bistrița Verde”, formularul cererii de înscriere, regulamentul de organizare și criteriile de acordare a premiilor se pot obține astfel:

– Direcția Integrare Europeană, Compartimentul „Mediu și Schimbări climatice”, tel. 0263-224706 , int. 136;

– www.primariabistrița.ro – Primaria – Protecția mediului – concurs „Bistrița Verde”;

–  https://www.primariabistrita.ro/primaria/protectia-mediului/bistrita-verde/;

– https://www.facebook.com/Bistritarenuntalaplastic.