Acasă » ANUNŢURI » Lucrări pe strada Ioan Slavici

Lucrări pe strada Ioan Slavici

Ca urmare a lucrărilor de înlocuire a conductei de gaze naturale și a branșamentelor aferente pe strada Ioan Slavici de către S.C. Delgaz Grid S.A., circulația auto va fi închisă în perioada 19.10.2021 – 29.10.2021, pe porțiunea cuprinsă între sensul giratoriu B-dul Decebal – Andrei Mureșanu – Crinilor – Ioan Slavici și calea ferată.
Circulația mijloacelor de transport în comun care străbat zona lucrărilor va fi deviată pe traseul B-dul Decebal – Cuza Vodă – Eroilor – traseu normal. Circulația auto pe strada Arțarilor (zona din spatele pieței agroalimentare Decebal) se va desfășura în dublu sens.
Rugăm participanții la trafic și riveranii să dea dovadă de înțelegere și să respecte noile reglementări cu privire la devierea circulației.