Înscrierea menţiunilor primite din străinătate privind modificările statutului civil al persoanelor

Înscrierea căsătoriei şi divorţului pe actul de naştere

Căsătoriile încheiate în străinătate şi desfăcute prin divorţse înscriu numai prin menţiune, pe marginea actului de naştere; cererea, însoţită de certificatul sau extrasul de căsătorie, în original, fotocopie şi traducere legalizată, precum şi sentinţa de divorţ, în original, fotocopie şi traducere legalizată,  se adresează primarului localităţii care are în păstrare actul de naştere şi se înaintează, spre aprobare, Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date.

În cazul în care hotărârea de divorţ nu este recunoscută de plin drept în România (emană de la autorităţi ale statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene), este necesar să se ataşeze şi recunoaşterea hotărârii străine de către tribunalul competent, respectiv tribunalul de pe raza judeţului unde-şi are sau a avut domiciliu persoana în cauză.

ÎNSCRIERE SENTINȚĂ/ sau CERTIFICAT DIVORȚ PRONUNȚAT ÎNTRUN STAT MEMBRU UE

Potrivit art. 37 alin. 1 din Regulamentul C.E. nr. 2201/2003 privind competența, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie matrimonială, partea care solicită recunoașterea unei hotărâri judecătorești străine sau a certificatului de divorț pronunțat de un notar public străin sau de către ofițerul de stare civilă străin, trebuie să prezinte în țara sa hotărârea definitivă în exemplar original (cu semnături și ștampila instanței în original) sau certificatul de divorț în exemplar original, care să întrunească toate condițiile necesare în vederea stabilirii autenticității sale.

Certificatul de divorț eliberat de către notarul public strain sau de către ofițerul de stare civilă strain, va fi însoțit, potrivit art. 39 din Regulamentul CE, de un certificat (formular numit anexa 1 la Regulament), eliberat la cerere, de către instanța judecătorească sau altă autoritatea competentă din statul strain.

În consecință, în vederea înregistrării divorțului pronunțat în alt stat, sunt necesare:
– cerere depusă de titular sau de împuternicit cu procură special autentificată.
– Sentința de divorț cu mențiunea expresă că este definitivă, în exemplar original și  traducere legalizată  sau, după caz,
– Certificatul de divorț emis în conformitate cu prevederile art. 39 din Regulamentul C.E. nr. 2201/2003,  în exemplar original și traducere legalizată, însoțit de formularul denumit Anexa 1 la Regulament, în original și traducerea legalizată.
– Certificatele de căsătorie și naștere, în copii.
– Cartea de identitate, valabilă, în copie.

Soţul care ți-a schimbat numele prin căsătorie, va putea purta în continuare numele fostului soţ cetăţean român, numai dacă acesta îşi dă acordul expres printr-o declaraţie autentificată. 

Precizare:Sentința de divorț / certificatul de divorț se va depune la primăria  unde este înregistrată căsătoria foștilor soți.

Daca divorţul a intervenit într-un stat terţ, înscrierea sentinței de divorț străine în actul de căsătorie românesc se va face numai după recunoașterea hotărârii străine de către tribunal, fără avizul D.E.P.A.B.D., iar cererea va cuprinde hotărârea străină şi traducerea acesteia, hotărârea prin care s-au recunoscut, pe teritoriul României, efectele hotărârii străine, definitivă, în original, precum şi celelalte documente necesare înscrierii menţiunii, precizate mai sus. 

Înscrierea schimbării numelui intervenită în străinătate

Cererea se adresează primarului localităţii care are în păstrare actul de naşteresau, după caz, actul de căsătorie şi se face cu aprobarea D.E.P.A.B.D., la solicitarea titularului actului, făcută personal sau prin împuternicit cu procură specială, ori împuternicire avocaţială.

Acte necesare:
– documentul (certificatul) de schimbare a numelui, în original şi traducere legalizată;
– actul de identitate al solicitantului în original şi fotocopie;
– certificatele de stare civilă care sunt afectate de schimbarea numelui;
În situaţia în care schimbarea numelui s-a făcut în străinătate printr-o hotărâre judecătorească, care nu este recunoscută de plin drept în România, este necesar ca efectele acesteia să fie recunoscute pe teritoriul României de către tribunalul competent să soluţioneze cererea de recunoaştere.