BUST “MIHAI EMINESCU”(1850-1889)

 
Astfel se stinse în al optulea lustru de viaţă cel mai mare poet, pe care l-a ivit şi-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie şi peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, şi câte o stea va veşteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-şi strângă toate sevele şi să le ridice în ţeava subţire a altui crin de tăria parfumurilor sale. ”G.CALINESCU
 
       In mai 2008, a fost dezvelit la Bistrita, bustul poetului  Mihai Eminescu, poet, prozator si jurnalist important al literaturii romane, supranumit « luceafarul poeziei romanesti ». Bustul a fost realizat de  unul dintre cei mai mari sculptori romani, Ion Irimescu,nascut la 27 februarie 1903, urmeaza, intre anii 1909-1924, cursurile invatamantului primar si secundar la Falticeni ( prima promotie a prestigiosului Liceu "Nicu Gane"), se inscrie apoi la Academia de Arte Frumoase din Bucuresti, avandu-l ca profesor pe Dimitrie Paciurea. 1928 e anul de debut la Salonul de Pictura si Sculptura - Bucuresti. Urmeaza intre anii 1930-1932 cursurile "Grande Chaumiere" din Paris, iar din 1933, cand revine in tara, participa la toate expozitiile nationale si la multe expozitii internationale, obtinand prestigioase premii. In 1946 este numit profesor la Scoala de Belle-Arte din Iasi, iar din 1951 - profesor la Catedra de Sculptura a Institutului de Arte Plastice "Ion Andreescu" din Cluj. A primit de-a lungul timpului numeroase titluri si distinctii: Doctor honoris causa al Academiilor de Arte din Iasi si Cluj, Artist emerit al poporului, Maestru emerit al artei, Membru de onoare al Academiei Romane. Intre anii 1978-1989, a fost presedinte al Uniunii Artistilor Plastici. Muzeul de Arta "Ion Irimescu" din Falticeni a fost inaugurat la 10 februarie 1975 si contine 313 lucrari de sculptura, peste 1000 de lucrari de grafica, la care se adauga si biblioteca personala (peste 1500 de volume) si o colectie de pictura si grafica. Muzeul este o institutie unica in Romania, prin faptul ca este cea mai bogata colectie de autor din tara. Administratia muzeului din Falticeni, respectand dorinta maestrului Ion Irimescu a donat in anul 2004, dreptul de autor pentru acesta lucrare municipiului Bistrita. Bustul a fost turnat in bronz, in anul 2007, prin initiativa Asociatiei Clubului LIONS Bistrita in parteneriat cu Muzeul «ION IRIMESCU » din Falticeni si Primaria Municipiului Bistrita. Monumentul de for public este amplasat in Piata Mihai Eminescu.