Sari la conținut

Privind atestarea apartenenţei la domeniul public al Municipiului Bistriţa a străzii Podgoriei (tronson 2), imobil-teren situat în municipiul Bistrița,
având destinația de stradă

Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţa ordinară, în data de 28.01.2021;
având în vedere:
adresa nr.662/05.01.2021 a Serviciului Cadastru și Revendicări Imobiliare din cadrul Primăriei municipiului Bistrița, împreună cu documentația cadastrală a imobilului strada Podgoriei (tronson 2), imobil–teren situat în municipiul Bistrița;
Referatul de aprobare nr.1672/11.01.2021 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr.1715/11.01.2021 al Serviciului public municipal “Direcţia
Patrimoniu”, al Direcţiei Administraţie Publică Juridic, al Direcției Tehnice și al Arhitectului Şef;
Avizul favorabil nr.7/1715/27.01.2021 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistrița;  prevederile art.104 lit.”d” din Legea fondului funciar nr.18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile Ordonanţei Guvernului României nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile art.858 și următoarele, art.876 şi următoarele din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
în conformitate cu:
prevederile Legii nr.7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nr.700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară, cu modificările şi completările ulterioare;
în temeiul art.129 alin.(1), alin.(2) lit.c, alin.(14), art.139 alin.(3) lit.”g” și art.286 alin.(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,


                                                                                                                                   H O T Ă R Ă Ş T E :
ART.1. – (1) Se atestă apartenenţa la domeniul public al Municipiului Bistriţa a imobilului-teren denumit strada Podgoriei (tronson 2), situat în intravilanul municipiului Bistriţa, având categoria de folosință drum și destinația de stradă, cu elementele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, conform documentaţiei cadastrale întocmită de către Beșuțiu Anamaria, persoană fizică autorizată de ANCPI să execute lucrări de cadastru, geodezie și cartografie din cadrul Serviciului de Cadastru și Revendicări Imobiliare al Primăriei municipiului Bistrița.
(2) Imobilul-teren cuprins în anexa la prezenta hotărâre se declară bun de uz și interes public local, conform prevederilor art.286 alin.(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordonanţei Guvernului României nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
ART.2. – Imobilul prevăzut în anexa la prezenta hotărâre nu face obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată sau de restituire, depuse în temeiul actelor normative cu caracter special privind fondul funciar, respectiv cele care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, nu este grevat de sarcini şi nu face obiectul vreunui litigiu.
ART.3. – Imobilul-teren cuprins în anexa la prezenta hotărâre nu a făcut obiectul punerii în posesie în baza legilor fondului funciar pentru persoane fizice sau juridice, el fiind lăsat cu destinația de drum de exploatare, conform planurilor de lucru cu punerile în posesie.
ART.4. – Prezenta hotărâre constituie titlu necesar pentru înscrierea în evidenţele de carte funciară a imobilului prevăzut în anexa la prezenta hotărâre.
ART.5. – Primarul municipiului Bistriţa prin Serviciul public municipal „Direcţia Patrimoniu” și Direcţia Administraţie Publică, Juridic va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.6. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.”g” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 19 voturi “pentru” şi o abţinere.
ART.7. – Secretarul general municipiului, prin Compartimentul pregătire documente, contencios, va comunica prezenta hotărâre:
– Direcţiei Administraţie Publică, Juridic – Serviciul Cadastru și Revendicări Imobiliare;
– Serviciului public municipal “Direcţia Patrimoniu”;
– Direcției Tehnice;
– Arhitectului Şef al municipiului Bistriţa;
– Primarului Municipiului Bistriţa;
– Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.

Anexe:

Monitorul Oficial Local