Privind aprobarea Acordului de finanţare a lucrărilor de amenajare a unei căi secundare de acces din strada 1 Decembrie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi amenajare parcare, încheiat între Consiliul Local al Municipiul Bistriţa, Direcţia Servicii Publice Bistriţa şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa
Consiliul local al municipiului Bistriţa, întrunit în şedinţă ordinară în data de 25.11.2021;
având în vedere:
urgenţa determinată de necesitatea realizării lucrărilor de amenajare a căii de acces secundare la Spitalul de Urgenţă Bistriţa din strada 1 Decembrie şi a parcării din curtea spitalului, pentru decongestionarea traficului rutier din zonă în contextul pandemiei;
Adresa Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa nr.16002/28.10.2021, înregistrată la Primăria municipiului Bistriţa cu nr.93901/28.10.2021;
Adresa Primarului municipiului Bistriţa nr.97230/08.11.2021 către Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud;
Adresa nr.16696/09.11.2021 a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa, înregistrată la Primăria Bistriţa cu nr.97759/10.11.2021;
Referatul de aprobare nr.100809/18.11.2021 al Primarului municipiului Bistriţa;
Raportul comun nr.100812/18.11.2021 al Direcţiei Administraţie Publică, Juridic, Direcţiei Economice şi Direcţiei Servicii Publice Bistriţa;
Avizul favorabil nr.209/24.11.2021 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistriţa;
în conformitate cu:
prevederile Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistriţa nr.192/25.11.2021 privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa pe anul 2021;
prevederile art.193 alin.(1) lit.”c”, alin.(5), alin.(7) lit.”k”, art.199 alin.(1), art.200 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
prevederile art.26 alin.(10), art.35 alin.(1) şi Anexei nr.2 din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
în temeiul art.129 alin.(2) lit.“d”, alin.(7) lit.“c”, alin.(9) lit.“a”, coroborat cu dispozițiile art.139 alin.(3) lit.”f” din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
ART.1. – Se aprobă alocarea sumei de 208.656 lei din bugetul Municipiului Bistriţa pentru finanţarea lucrărilor pentru amenajarea unei căi secundare de acces în spital din strada 1 Decembrie şi a unei parcări, pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, pe terenul în suprafață de 1350 mp, proprietate publică a județului Bistrița-Năsăud, cu drept de administrare în favoarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa situat în municipiul Bistrița, înscris în Cartea Funciară nr. 88540 Bistrița, identificat cu nr. cadastral 88540, având categoria de folosinţă curţi construcţii, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.2. – Se aprobă Acordul de finanţare a lucrărilor de amenajare a unei căi secundare de acces din strada 1 Decembrie la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa şi amenajare parcare, între Consiliul Local al municipiului Bistriţa, Direcţia Servicii Publice Bistriţa şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa, conform Anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART.3. – Se împuterniceşte Primarul municipiului Bistriţa să semneze Acordul prevăzut la art.2 la prezenta hotărâre.
ART.4. – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Primarul Municipiului Bistriţa şi Direcţia Servicii Publice Bistriţa.
ART.5. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistriţa în şedinţă ordinară, cu respectarea prevederilor art.139 alin.(3) lit.”f” din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului României nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv cu un număr de 18 voturi “pentru” şi doi consilieri nu au votat pentru evitarea conflictului de interese.
ART.6. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul Pregătire Documente, Contencios va comunica prezenta hotărâre:
– Direcţiei Servicii Publice;
– Direcţiei Economice;
– Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa;
– Primarului municipiului Bistriţa;
– Instituţiei Prefectului – Judeţul Bistriţa-Năsăud.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
URÎTE FLORIN-RADU GAFTONE FLOARE
Anexe: