Sari la conținut
Acasă » Monitorul Oficial Local » Registrul pentru evidența hotărârilor autorității deliberative » Hotărârea nr.192 din 25.11.2021

Hotărârea nr.192 din 25.11.2021

Privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa,
pe anul 2021

Consiliul local al municipiului Bistrița, întrunit în ședință ordinară în data de 25.11.2021;
având în vedere:
Urgența determinată de necesitatea punerii în aplicare a prevederilor Hotărârii nr. 162/28.10.2021 privind aprobarea redistribuirii pe obiective de investiții a împrumutului contractat în baza Contractului de credit pentru investiții nr. 9517731/08.07.2020 încheiat cu Banca Transilvania potrivit Hotărârii nr.20/30.01.2020 a Consililului local al municipiului Bistrița și a Hotărârii nr. 13/28.01.2021 a Consililului local al municipiului Bistrița, cu modificările ulterioare și adresa nr.383522/09.11.2021 a Ministerului Finanțelor Publice, înregistrată la Primăria municipiului Bistrița sub nr.99395/15.11.2021, prin care se ia act de aceste modificări;
Referatul de aprobare nr. 101214/19.11.2021 al Primarului municipiului Bistrița;
Raportul comun nr. 101219/19.11.2021 al Primarului municipiului Bistrița, al Direcției Economice și al Direcției Tehnice;
Avizul favorabil nr. 211/24.11.2021 al Comisiilor de specialitate reunite ale Consiliului local al municipiului Bistrița;
prevederile Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistrița nr.57/15.04.2021 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2021 și estimat pe anii 2022-2024 cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Hotărârii nr. 162/28.10.2021 privind aprobarea redistribuirii pe obiective de investiții a împrumutului contractat în baza Contractului de credit pentru investiții nr. 9517731/08.07.2020 încheiat cu Banca Transilvania potrivit Hotărârii nr.20/30.01.2020 a Consililului local al municipiului Bistrița și a Hotărârii nr. 13/28.01.2021 a Consililului local al municipiului Bistrița, cu modificările ulterioare
prevederile Legii nr.15/2021, legea bugetului de stat pe anul 2021, cu modificările și completările ulterioare;
prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului României nr.97/2021 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2021;
în conformitate cu:
prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările ulterioare;
în temeiul art.87, alin.3, art.129, alin.2, lit.„b”, alin.4, lit. „a”, art.139, alin.3, lit.„a”, art.155, alin.1 lit.”c” și alin.4 lit.„b” din Ordonanța de urgență a Guvernului României nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

H O T Ă R Ă Ş T E:

ART.1. – Se aprobă bugetul general rectificat de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2021 și estimările pe anii 2022-2024, conform anexei nr.1.
ART.2. – Se aprobă bugetul local rectificat pe anul 2021 și estimările pe anii 2022-2024, detaliat la venituri pe capitole și subcapitole și la cheltuieli pe capitole, subcapitole și paragrafe, conform anexei nr.2;
ART.3. – Se aprobă bugetul instituțiilor publice și al activităților finanțate din venituri proprii și subvenții din bugetul local rectificat pe anul 2021 și estimările pe anii 2022-2024, detaliat la venituri pe capitole și subcapitole și la cheltuieli pe capitole, subcapitole și paragrafe, conform anexei nr.3;
ART.4. – Se aprobă bugetul creditelor interne rectificat pe anul 2021 și estimat pe anii 2022-2024, conform anexei nr.4;
ART.5. – Se aprobă programul de investiții publice rectificat pe anul 2021 pentru fiecare din bugetele prevăzute la articolele 2 – 4 din prezenta hotărâre, conform anexei nr.5;
ART.6. – Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre
ART.7. – Anexa nr. 6 la Hotărârea nr.57/15.04.2021 a Consiliului local al municipiului Bistrița privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Bistrița pe anul 2021 și estimările pe anii 2022-2024, rămâne nemodificată.
ART.8. – Se aprobă suplimentarea creditelor de angajament cu suma de 700 mii lei pentru demararea procedurilor de achiziție în vederea pregătirii portofoliului de proiecte pentru anul 2022;
ART.9. – Primarul municipiului Bistrița, prin Direcția Economică și Direcţia Tehnică va aduce la îndeplinire prezenta hotărâre.
ART.10. – Prezenta hotărâre a fost adoptată de Consiliul local al municipiului Bistrița ședință ordinară, cu respectarea art. 139 alin.3 lit.”a” din Ordonanța de urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, respectiv cu un număr de 18 voturi „pentru” şi 2 „abțineri”.
ART.11. – Secretarul general al municipiului, prin Compartimentul pregătire documente, contencios, va comunica prezenta hotărâre :
– Direcției Economice;
– Direcției Tehnice;
– Primarului municipiului Bistrița ;
– Instituției Prefectului – Județul Bistrița-Năsăud.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
URÎTE FLORIN- RADU GAFTONE FLOARE

Anexe:

Monitorul Oficial Local