Înregistrarea decesului​

  • Program

    Luni - Joi: 07.00-19.00; Vineri: 07.00-16.00; Sâmbătă - Duminică: 10.00-13.00;

PROCEDURĂ ȘI ACTE NECESARE PENTRU ÎNREGISTRAREA DECESULUI

CADRU LEGAL
Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civila, republicată, cu modificările ulterioare; Metodologia pentru aplicarea unitara a dispozitiilor Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, aprobată prin H.G. nr.64/2011.                   

COMPETENTA
Serviciul Stare civilă de la locul producerii evenimentului.

IMPORTANT: certificatul de deces se va elibera numai unui membru de familie.

ACTE NECESARE      
1) Pentru moarte naturală:     
– certificatul medical constatator al decesului întocmit şi semnat de medicul care a constatat decesul;
– actul de identitate,  certificatul de naştere şi căsătorie, ale  decedatului.     
– actul de identitate al declarantului.                                                                                      
2) Pentru moarte violentă (crimă, sinucidere, accident, ) în afara de actele enumerate a punctul 1 se va prezenta şi o dovadă eliberată de Poliţie sau Parchet, după caz, din care să rezulte că una din aceste autorităţi a fost sesizată despre deces.

TERMENE:
– max.3 zile de la data încetarii din viaţă a persoanei în cazul morţii naturale (cuprinzând atât ziua în care s-a produs decesul, cât şi ziua în care se face declaraţia).
– max.48 de ore din momentul decesului sau al găsirii cadavrului, în cazul morţii violente.

NOTĂ:  În cazul în care decesul nu a fost declarat în termenele legale mai sus precizate, întocmirea actului de deces se face cu aprobarea Parchetului.