Sari la conținut
Acasă » ANUNŢURI » Întâlnire la Bistrița cu partenerii Proiectului B-CONNECT      

Întâlnire la Bistrița cu partenerii Proiectului B-CONNECT      

Bio-Centric Communities: Navigating Nature, Embracing Ecosystems, Championing Technology B-Connect

În zilele de 23 – 25 septembrie 2025 are loc la Bistrița o întâlnire în cadrul căreia se va analiza stadiul implementării proiectului precum și activitățile care vor avea loc în următoarea perioadă.

Primăria municipiului Bistrița implementează proiectului B-CONNECT, dedicat transformării orașului nostru într-un model de sustenabilitate urbană.

Proiectul este conceput pentru a transforma Bistrița într-o comunitate ecologică, care îmbină armonios natura și tehnologia, abordând problemele de mediu și îmbunătățind calitatea vieții locuitorilor. Proiectul introduce o abordare inovatoare de urbanism tactic biophilic, care combină intervenții comunitare cu tehnologie avansată și soluții bazate pe natură.

Alături de reprezentații finanțatorului la întâlnire vor participa partenerii de transfer (reprezentanți ai orașelor – Kavala – Grecia, Monza – Italia și Almeria – Spania) precum și partenerii municipalității: Universitatea Babeș-Bolyai – Facultatea de Geografie, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Indeco Soft – furnizor de tehnologie, Urbasofia – expertiză europeană în planificare urbană, Asociațiile eCivis, București și Tineri pentru Comunitate din Bistrița.

De asemenea, în cadrul evenimentului de la Bistrița, vor avea loc întâlniri cu reprezentanții școlilor în cadrul cărora va avea loc lansarea apelului pentru implicarea unităților de învățământ și a centrelor educaționale în programul Mobile Creative Hubs – Eco-Bresle, parte din proiectul european B-CONNECT dar și cu reprezentanții asociaților de proprietari axate pe modalitatea de implementare a „Buzunarelor verzi” care vor fi amenajate în spațiile aferente blocurilor selectate în cadrul proiectului.

Monitorul Oficial Local