Au mai rămas câteva zile până la finalul perioadei de înscriere la concursul „BISTRIȚA VERDE”
Până în data de 29 august 2025, ora 12.00 se pot face înscrieri pentru acest concurs fie on-line la adresa bistritaverde@gmail.com, fie la sediul primăriei din strada Gheorghe Șincai, nr. 2 – Centrul de Relații cu Publicul.
Vă reamintim că cele trei categorii ale concursului sunt: „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă casei de locuit”, „Cel mai frumos balcon cu flori” și „Cea mai frumoasă grădină cu flori aferentă blocurilor de locuinţe”, iar pentru fiecare secțiune sunt alocate trei premii în valoare totală de 3300 lei astfel: premiul I – 500 lei, premiul II – 350 lei, premiul III – 250 lei.
Desfăşurarea concursului are la bază Regulamentul de organizare a concursului „Bistriţa verde” în care sunt propuse şi criteriile pentru acordarea premiilor.
În perioada 1.09.2025 – 12.09.2025 locațiile înscrise în concurs vor fi afișate în aplicația mobilă 𝑖𝑅𝑒𝑝𝑜𝑟𝑡 𝐵𝑖𝑠𝑡𝑟𝑖t𝑎 unde cetățenii pot vota on-line, iar după încheierea votului, comisia de evaluare va acorda punctajul pentru fiecare locație. Votul on-line reprezintă 25 % din valoarea punctajului final, iar punctajul comisiei de evaluare reprezintă 75% din acesta.
Pentru înscrierile on-line, cererea de înscriere se poate descărca de pe website: www.primariabistrita.ro/protectia-mediului/bistrita-verde, iar după completare se va transmite la adresa bistritaverde@gmail.com, însoțită de fotografiile realizate de dumneavoastră cu locația înscrisă în concurs (maxim 10 fotografii pentru fiecare locație).
Vă așteptăm cu drag să vă înscrieți la acest concurs.