“Povestea vinului în pasajele Bistriței” este un proiect co-finanțat de Primăria municipiului Bistrița, în conformitate cu prevederile Legii nr. 350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi non-profit de interes general.
Trama stradală medievală rămasă nealterată și păstrată în condiții bune conferă Bistriței statutul de Oraș al Pasajelor, dând unicitate și specificitate în comparație cu celelalte orașe-cetate din Transilvania.
Asociația “Mocănița Transilvaniei”, partenerul municipalității în acest proiect, propune printr-o serie de manifestări să atragă oamenii spre pasajele Bistriței, să le readucă la viață și le pună în valoare atât pentru localnici, cât și pentru turiști.
Proiectul încurajează implicarea comunității prin acțiuni de voluntariat pentru înfrumusețarea pasajelor, organizarea de tururi ghidate, ateliere creative susținute de fierari, tâmplari, cojocari, dogari și alte meserii ale vechilor bresle, acte culturale stradale ale artiștilor locali, muzică și film.
În perioada 19-22 august 2021, sunt programate să se desfășoare o serie de manifestări: muzică, film, meșteșug, oenologie, street food etc., pe traseul Axei Breslelor, cele mai multe dintre acestea fiind concentrate în zona Turnului Dogarilor.
Vă așteptăm!