Eliberarea certificatelor și adeverințelor

CADRU LEGAL
Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările ulterioare.

Metodologia pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor Legii nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, aprobată prin H.G. nr. 64/2011.

Certificatele de stare civilă se eliberează persoanelor îndreptăţite, odată cu întocmirea unui act sau ulterior, pe baza cererii depuse de titular sau de alte persoane îndreptăţi  

Prin alte persoane îndreptăţite – în înţelesul legii, sunt asimilaţi:
• părinţii copilului în vârstă de până la 14 ani.
• reprezentanţii legali.

Solicitarea eliberării certificatelor de stare civilă se poate face: 
1. la primăria care are în păstrare registrele în care au fost înregistrate actele;
2. la primăria locului de domiciliu sau reşedinţă al solicitantului.

 Acte necesare
– Cerere tip, se obţine de la Serviciul Stare civilă.
– Act identitate titular sau persoană împuternicită, original şi copie xerox. 

IMPORTANT!
***În cazul în care titularul nu se poate prezenta, obţinerea certificatului se poate face prin  Procură specială autentificată de către un notar public în care se va menţiona expres ,,pentru obţinerea certificatului de naştere/căsătorie/deces, (după caz), de la Serviciul Stare civilă”.

***În cazul cetăţenilor aflaţi în străinătate, duplicatul poate fi obţinut de o altă persoană împuternicită prin procură specială notarială apostilată cf. Convenţiei de la Haga (în cazul ţărilor semnatare ale acestei convenţii) sau procură specială consulară (eliberată de Ambasada sau Consulatul României din ţara respectivă), în care se va menţiona expres ,,pentru obţinerea certificatului de naştere/căsătorie/deces, (după caz), de la Serviciul stare civilă”